CONFIDENTIALITATE ZERO: Riscurile Ascunse ale Digitalizarii Fiscale din Romania
e-Factura, SAF-T, e-Transport, e-TVA – supraveghere economica, nu simplificare
INTRODUCERE
Digitalizarea fiscala a fost prezentata ca solutia moderna pentru reducerea evaziunii, transparenta si simplificarea relatiilor dintre stat si contribuabili.
Realitatea ultimilor ani arata insa opusul.
Prin e-Factura, SAF-T, e-Transport, e-TVA si alte sisteme impuse pe repede inainte, statul nu doar ca a creat o birocratie electronica complexa, ci a preluat un volum fara precedent de date comerciale sensibile. Preturi, discounturi, furnizori, stocuri, costuri, adaosuri, politici comerciale – totul este vizibil.
Evaziunea reala ramane neatinsa.
Contribuabilii conformi suporta costurile.
Confidentialitatea dispare.
Acest articol analizeaza, profesionist si obiectiv, riscurile, consecintele si dezechilibrele create de digitalizarea fiscala, intr-un moment in care supravegherea economica a ajuns sa depaseasca limitele legale si etice ale unei economii functionale.
I. CE ESTE DIGITALIZAREA FISCALA SI CE S-A PROMIS
Oficial, digitalizarea a fost justificata prin:
- reducerea evaziunii fiscale
- cresterea eficientei ANAF
- simplificarea proceselor
- transparenta si debirocratizare
In realitate:
- nu exista o reducere semnificativa a evaziunii,
- operatiunile cash si firmele fantoma continua sa functioneze,
- contribuabilii corecti sunt cei vizati si supraincarcati,
- complexitatea raportarilor a crescut exponential.
Digitalizarea fiscala a devenit un instrument puternic de colectare a datelor, nu un instrument de sprijin pentru mediul economic.
II. CE DATE COLECTEAZA EFECTIV STATUL
1. e-Factura
ANAF vede pentru fiecare factura:
- preturi unitare
- cantitati
- discounturi
- categorii de produse
- furnizori si clienti
- adaosuri indirecte
- termene comerciale
Este acces complet la informatii comerciale strategice.
2. SAF-T
SAF-T dezvaluie:
- costuri detaliate pe centre
- stocuri, miscare, inventar
- amortizari
- achizitii si vanzari defalcate
- conturi contabile si fluxuri interne
- proceduri operationale
- structura costurilor reale
Este o radiografie completa a afacerii.
3. e-Transport
Statele vad in timp real:
- miscarile fizice ale marfurilor,
- trasee, volume, categorii de produse.
4. e-TVA
Urmeaza corelarea automata a TVA-ului cu tranzactii, stocuri si e-Factura.
Prin combinarea acestor instrumente, ANAF obtine un nivel de vizibilitate la care niciun concurent si niciun partener de afaceri nu ar avea acces in mod normal.
III. COSTURILE SI SARCINILE IMPUSE FIRMELOR
Digitalizarea nu este gratuita pentru mediul privat. Din contra:
Costuri directe
- achizitie software
- implementare e-Factura
- dezvoltare SAF-T
- actualizari tehnice continue
- consultanta IT si fiscala
- infrastructura server / securitate
Costuri indirecte
- ore de munca suplimentare
- personal dedicat raportarilor
- reconcilieri, prevalidari, corectii
- intarzieri in operatiuni curente
Costuri strategice
- vulnerabilitati comerciale
- pierderea confidentialitatii
- risc fiscal crescut
Digitalizarea fiscala a devenit un cost de conformare obligatoriu, nu o simplificare.
IV. DE CE DIGITALIZAREA NU REDUCE EVAZIUNEA REALA
Evaziunea reala nu functioneaza prin facturi electronice.
Evaziunea reala inseamna:
- numerar nedeclarat
- firme fantoma
- tranzactii deghizate
- importuri subdeclarate
- structuri de tip „missing trader”
- operatiuni coordonate transfrontalier
Niciunul dintre aceste modele nu este afectat de e-Factura sau SAF-T.
Ce face digitalizarea, in schimb?
Creste vizibilitatea celor care sunt deja conformi.
Este o supraveghere a legalitatii, nu o lupta cu ilegalitatea.
V. CONFIDENTIALITATE ZERO: RISCUL PE CARE NU IL DISCUTA NIMENI
In orice economie functionala, datele comerciale sensibile sunt protejate prin:
- secret comercial
- confidentialitate
- GDPR
- legislatia concurentei
- limitari clare de acces
In Romania, prin digitalizare fiscala:
- toate aceste informatii devin vizibile pentru stat
- nu exista audit extern independent
- nu exista garantii reale privind accesul
- contribuabilul nu stie cine ii consulta datele
- riscul de scurgere sau utilizare abuziva creste
Impactul direct asupra mediului privat este major:
- pierdere de avantaj competitiv
- risc de folosire selectiva a datelor
- vulnerabilitate fata de persoane neautorizate
Confidentialitatea nu a fost diminuata.
A fost eliminata.
VI. CUM ESTE FOLOSITA DIGITALIZAREA IMPOTRIVA CONTRIBUABILILOR
Digitalizarea ar putea permite verificarea preturilor reale din piata.
In realitate, ANAF:
- nu foloseste preturile reale din e-Factura
- nu analizeaza achizitiile intre neafiliati
- nu coreleaza preturile cu conditiile pietei
- nu aplica metode directe (CUP)
In schimb, foloseste:
- metoda TNMM (marja neta)
- median impus automat
- comparabile netransparente
- baze de date inaccesibile contribuabilului
Statul are date complete, dar nu le utilizeaza.
Preferinta pentru metode statistice arata ca scopul nu este verificarea tranzactiilor reale, ci ajustarea suplimentara a bazei de impunere.
Aceasta este o forma indirecta de supraimpozitare.
VII. STUDIU DE CAZ: DE CE NU SE FOLOSESC PRETURILE REALE
Concret, ANAF ar putea verifica:
- cat platesti la furnizor X
- cat plateste concurenta, tot la furnizori neafiliati
- ce preturi reale apar in e-Factura pentru acelasi produs
- ce adaosuri se practica pe piata
Acesta ar fi adevaratul control: pret contra pret.
Dar se evita.
De ce?
Pentru ca verificarea pe pret real limiteaza mult posibilitatea de ajustare a profitului.
TNMM + median permite ajustari mai mari si mai discreționare, bazate pe:
- marje statistice
- firme comparabile selectate unilateral
- interpretari functionale incomplete
Digitalizarea ar permite o transparenta corecta.
Dar in practica este folosita pentru a justifica ajustari indirecte.
VIII. CE AR TREBUI SCHIMBAT
Digitalizare in folosul contribuabilului, nu in folosul supravegherii fiscale
Digitalizarea fiscala nu trebuie sa fie un instrument prin care statul colecteaza date, ci un instrument prin care cetateanul si contribuabilul castiga timp, siguranta si predictibilitate.
Astazi este exact invers.
Pentru ca digitalizarea sa fie functionala si echitabila, sunt necesare urmatoarele schimbari fundamentale:
1. Digitalizarea trebuie sa fie in folosul contribuabilului, nu al ANAF
Contribuabilul trebuie:
- sa aiba acces complet la propriile date,
- sa poata vedea cine i le acceseaza,
- sa poata corecta erorile statului, nu sa fie sanctionat pentru ele,
- sa stie clar unde ajung informatiile sale si cum sunt folosite.
Digitalizarea nu trebuie sa transforme ANAF intr-o arhiva totala a datelor private, ci intr-un partener transparent, predictibil si controlabil.
2. Declaratiile fiscale trebuie sa serveasca doar scopului lor: declararea obligatiilor
Astazi, declaratiile sunt folosite pentru:
- colectare de date comerciale,
- reconstructie de fluxuri,
- verificari indirecte,
- ajustari statistice,
- controale automate eronate.
Acest lucru este gresit.
Declaratiile trebuie sa contina doar date fiscale, nu informatii operationale, comerciale sau confidentiale.
Evaziunea nu se depisteaza prin formulare suplimentare, ci prin controale fizice, structuri antifrauda functionale si analiza tranzactiilor cu risc.
3. Transparenta reala in utilizarea datelor
Astazi nimeni nu stie:
- cine acceseaza datele firmelor,
- in ce scop,
- in ce mod sunt corelate,
- cum circula intre departamente,
- ce riscuri de scurgere exista.
Este nevoie de:
- un registru obligatoriu de acces, vizibil contribuabilului,
- logare stricta si audit extern anual,
- justificare obligatorie pentru orice acces la date comerciale sensibile.
4. Folosirea preturilor reale din e-Factura, nu a marjelor statistice
Daca statul are preturile reale din piata, nu mai exista nicio justificare pentru:
- TNMM aplicat automat,
- median impus,
- comparabile opace,
- marje nete arbitrare.
Controalele trebuie sa plece de la tranzactii reale intre neafiliati, nu de la modele statistice care permit ajustari discretionare.
5. Reguli clare, predictibile, cu garantii ferme de confidentialitate
Digitalizarea trebuie sa includa:
- garantii clare pentru protectia datelor comerciale,
- audit extern independent,
- standarde de securitate reale,
- limitari de acces,
- sanctiuni pentru abuz.
Fara confidentialitate, nu exista economie functionala.
6. Simplificare reala, nu birocratie electronica
Digitalizarea trebuie sa reduca munca, nu sa o multiplice.
Principiul central trebuie sa fie:
„Raportezi o singura data si doar ce este necesar.”
Nu:
- zeci de fisiere,
- versiuni tehnice schimbate trimestrial,
- validari, revalidari si reconcilieri interminabile.
Astazi digitalizarea produce costuri, nu eficienta.
7. Contribuabilul nu trebuie obligat sa corecteze erorile sistemelor statului
In prezent, cand o declaratie se blocheaza sau ANAF preia date eronate:
- contribuabilul trebuie sa faca rectificari,
- trebuie sa repare fisiere XML,
- trebuie sa reia raportari.
Acest lucru este complet inacceptabil.
Statul trebuie sa isi corecteze propriile erori.
Contribuabilul nu poate fi pedepsit pentru probleme tehnice ale institutiilor.
8. Digitalizarea trebuie dezvoltata prin dialog real cu mediul de afaceri
Nu este normal ca sistemele fiscale:
- sa apara brusc,
- sa fie modificate lunar,
- sa nu aiba perioade de testare reale,
- sa fie impuse fara consultare.
Digitalizarea nu poate functiona fara consens, fara teste si fara un calendar predictibil.
Trebuie sa fie o constructie comuna, nu o impunere unilaterala.
CONCLUZIE GENERALA A SECTIUNII
Digitalizarea fiscala trebuie reconstruita pe urmatoarele principii:
- in folosul contribuabilului, nu al supravegherii fiscale,
- cu acces controlat si transparent la date,
- cu declaratii simple, nu cu arhitecturi complexe,
- cu controale fizice reale, nu algoritmi eronati,
- cu focus pe evaziunea reala, nu pe firmele conforme,
- cu costuri reduse, nu cu poveri administrative.
Doar asa digitalizarea devine un progres autentic, nu o povara.
IX. CONCLUZIE
Digitalizarea fiscala din Romania, in forma actuala, nu este digitalizare.
Este supraveghere economica.
Evaziunea reala nu scade.
Costurile cresc.
Confidentialitatea dispare.
Iar contribuabilii conformi devin principala tinta a unui sistem care ar trebui sa-i protejeze.
Digitalizarea nu trebuie sa insemne control total, ci echilibru, eficienta si respect pentru datele celor care sustin economia.
Digitalizare, controlling si realitatea costurilor ascunse
In discursul public auzim des:
„Digitalizarea ne-a usurat munca”,
„Contabilitatea este mai simpla”,
„Acum putem face controlling, analize si optimizari”.
Adevarul este altul.
Digitalizarea fiscala nu a simplificat declaratiile si nu a redus volumul de munca operativa.
Din contra:
- declaratiile sunt mai multe,
- cerintele sunt mai tehnice,
- raportarile sunt mai dese,
- verificarile sunt mai dure,
- erorile sunt mai scumpe.
Controlling-ul real nu inseamna doar sa analizam costurile de productie, salariile si eficienta operatiunilor.
Controlling inseamna sa evaluam TOATE costurile firmei – inclusiv cele impuse din exterior.
Iar costurile digitalizarii fiscale sunt astazi:
- mari,
- recurente,
- nejustificate economic,
- complet ignorate in analizele oficiale.
Ce se intampla, in realitate?
Firmele sunt obligate sa investeasca in sisteme, softuri, consultanta, training.
Timpul alocat raportarilor creste.
Personalul trebuie pregatit continuu pentru modificari tehnice.
Erorile devin riscuri fiscale.
Profitul scade ca efect al costurilor suplimentare.
Piata dicteaza pretul – cerere si oferta.
Dar cand costurile impuse artificial cresc, firmele:
- nu pot creste preturile,
- nu pot reduce personalul,
- nu pot reduce costurile fixe,
- nu pot reduce materia prima.
Si atunci reduc profitul.
Profitul real, nu profitul fiscal din controale.
Suntem invatati sa optimizam costurile operationale, dar nu avem voie sa vorbim despre costurile administrative impuse de stat – desi acestea devin uneori mai mari decat o marja comerciala intreaga.
Aceasta este ipocrizia digitalizarii fiscale:
statul vorbeste despre „eficienta”, „simplificare” si „tehnologie”, dar incarca firmele cu costuri pe care NU le recunoaste si NU le ia in calcul atunci cand stabileste politicile fiscale.
Digitalizarea fiscala nu a diminuat munca.
Nu a redus costurile.
Nu a adus controlling real.
Nu a simplificat nimic.
A adus doar o supraveghere extinsa si o serie de costuri suplimentare pe care contribuabilii le platesc, in timp ce li se spune ca „li se usureaza munca”.
Fiecare isi vede interesul.
Dar contribuabilul ramane singurul care plateste costurile pe care altcineva le decide.